Examen de promovare în grad profesional

2022. november 3., 8:50

În conformitate cu prevederile art. 617 alin. (2) şi al art. 618 alin. (22) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Covasna organizează la sediul instituţiei din strada Kos Karoly nr. 21-23, Mun. Sfântu Gheorghe, Județul Covasna, examen de promovare în grad profesional pentru următoarele funcții publice de execuție, astfel:

Două funcții publice din:

Clasa I

Grad profesional deținut: Asistent

Structura funcțională: Compartimentul de stare civilă

Grad profesional după promovare: Principal

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 479 alin. (1) cu excepția literei b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: - să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează; - să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani de activitate; - să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile Codului administrativ. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul S.P.C.J.E.P. Covasna, în termen de 20 zile de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 03 noiembrie 2022 – 22 noiembrie 2022 și conțin în mod obligatoriu următoarele documente: a) copie de pe carnetul de muncă sau adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează; b) copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani de activitate; c) adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării situaţiei disciplinare a funcţionarului public, în care se menţionează expres dacă acestuia i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, care să nu fi fost radiată; d) formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 din H.G. nr. 611/2008.

Calendarul de desfășurare a concursului:

-proba scrisă, în data de 05 decembrie 2022, ora 10,00, la sediul instituţiei;

-proba interviu, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, la sediul instituției;

BIBLIOGRAFIA

  1. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare - Partea a VI-a - Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice, Titlul I, Titlul II;
  2. Legea nr. 119/1996, republicată, cu privire la actele de stare civilă,cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Hotărârea Guvernului nr. 64/ 2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare;

TEMATICA

  1. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare - Partea a VI-a - Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice, – Drepturi și îndatoriri;
  2. Legea nr. 119/1996, republicată, cu privire la actele de stare civilă,cu modificările şi completările ulterioare - Întocmirea actelor de stare civilă. Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă. Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor.
  3. Hotărârea Guvernului nr. 64/ 2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare - Întocmirea actelor de stare civilă. Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor. Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului, la secretarul comisiei de examinare, doamna Apostol Nicoleta-Mihaela, tel. 0267311475, e-mail apostol.nicoleta@evpcv.ro

Afișat în data de 03 noiembrie 2022 la sediul Serviciului și pe pagina de internet www.evpcv.ro.

Kovászna megyei Személynyilvántartó Közszolgálat
Stema Județului Covasna
Kovászna Megye Tanácsa
People